#LA ZI

Cine reprezintă România la EUROVISION 2016? CEI TREI MARI FAVORIȚI

esc_revamp_main
Spread the love

Selecția națională Eurovision se apropie cu pași repezi, iar publicul aproape s-a hotărât pe cine va vota în, serile de 5 și 6 martie, ca să plece la Stockolm.

Conform ultimei analizei online, care a luat în calcul numărul de vizualizări al pieselor (atât pe canalul oficial TVR, cât și pe alte canale), numărul de likeuri/ dislike-uri, apariții în presă și impact, precum și impactul mesajelor trimise de artiști către fani, topul Eurovision România înainte de semifinală îi indică clar pe primii trei clasați, astfel:

1. M I H A I – Paradisio – favoritul absolut și la cea de-a doua anliză. Mihai Trăistariu reușește să convingă publicul datorită vocii inconfundabile, iar orice cuvânt al vedetei pare a atinge un target triplu față de celelate înscrieri. Popularitatea lui Mihai, alături de sensibilitatea românilor față de talentele autentice, au reușit să-l propulseze pe primul loc pe artist, dincolo de gafele publice.

 

2. IRINA BAINȚ și DORU TODORUȚ – THE VOICE – urcă o poziție în analiza actualizată. Bainț și Todoruț pot impresiona printr-un show atent, care să atragă. Irina Bainț este creditată ca cea mai bună voce feminină din concurs, ceea ce confirmă că principala calitate a favoriților la câștigarea selecției rămâne vocea impresionantă.

3. VANOTEK ft THE CODE & GEORGIAN – scad o poziție față de prima analiză. Băieții au o piesă care este un hit, difuzată de toate stațiile radio comerciale, dar dezavantajul principal este lipsa popularității printre fanii Eurovision.

Analiza detaliată, alături de grafice o puteți găsi aici

Aflarea rezultatelor oficiale va avea loc chiar în acest weekend, când TVR va difuza live semifinala și finala selecției naționale Eurovision, organizată în acest an în Baia Mare.

 

 

Related Posts

No Comments

Leave a Reply